Rebrișoara (în maghiară: Kisrebra) este o comună în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România, formată din satele Gersa I, Gersa II, Poderei și Rebrișoara (reședința)


Monografie

Numele asezarii vine de la termenul slav “rebro” = coasta, colina, termen care desemneaza raul care strabate regiunea si satele de pe cursul sau. Raul apare in documente la 1380 sub forma “Rivulus Rebre”. In 1440 actul de donatie al Reginei Elisabeta catre comitele secuilor cuprinde mai multe sate din Valea Rodnei intre care “Felso-Rebra” – Rebra de Sus si “als Rebra” – Rebra de Jos. Intrate de timpuriu in structurile feudale ale regatului Ungariei satele Somesene si-au conservat multa vreme formele de organizare si libertatile comunitare legate de existenta obstilor sasesti si ale institutiei cnezatului si voevodatului. Intr-un document din 1486 se afirma ca, cneazul Ioan si romanii din Rebrisoara se conduceau dupa legile nescrise ale romanilor. La 1503 este amintit voevodatul de pe Valea Rebrei care la acea data avea in frunte pe voevodul Pascu din Rebra si de care ascultau cnezii din Salva, Rebrisoara, Zagra, Mocod si Telciu. In 1453 satele vaii Rodnei au fost acordate lui Iancu de Hunedoara comite perpetuu al districtului Bistrita. Dupa desfiintarea comitatului Matei Corvin include Valea Rodnei la orasul Bistrita. In registrele asupra contributiei stranse de orasul Bistrita din satele Vaii Rodnei figureaza Rebre minor = Rebrisoara sau KLAIN – Rebre (1577). Intr-o scrisoare a soltuzului Sucevei din anul 1638 este amintit Grigore, feciorul popii din Rebrisoara. La 1642 satul avea 43 de gospodarii din care 8 familii cu cite doua perechi de boi, 16 cu cite o pereche de boi, iar 12 fara animale de tractiune. In anul 1691 “Popa Toma si Toader gindele si cu pargarii giurati scaunului si cu toti satenii, cu mici cu mari, tineri si batrani” jurau credinta imparatului habsburgic Leopoldus. Conscriptia din 1733 inregistra Rebrisoara ca sat romanesc cu 219 familii si 5 peoti uniti si un preot ortodox, cu doua biserici din lemn. Infiintarea granitei militare in 1762 duce la cuprinderea satului in structura militara cu toate consecintele in plan economic, social, cultural si in ceea ce priveste statutul locuitorilor, deveniti oameni liberi, dispunand de resurse pentru a-si intretine familiile si a-si asigura echipamentul militar.

In hotarul satului se mai afla la 1767 o manastire locuita la acea data de un preot de mir. Gersa a fost o vreme indelungata parte a teritoriului Rebrisoara. Traditia vorbeste de existenta unui grup de locuinte sub dealul “Gruiu ” unde erau asezate mai multe familii de rusi care au fost nimicite, inainte de 1848 de o alunecare de teren. Dupa desfiintarea granitei militare comuna beneficiaza, impreuna cu celelalte sate graniceresti pentru sustinerea sociala si culturala a membrilor comunitatii. La 1900 erau un numar de 619 case cu un numar de 3095 locuitori din care 3046 romani si 42 evrei.

In 1930 Rebrisoara avea o populatie de 4129 de locuitori iar recensamantul din 1948 inregistra o populatie de 4618 persoane cu 1037 gospodarii . Recensamantul din anul 1966 inregistra in comuna Rebrisoara un numar total de 5374 locuitori cu 1327 cladiri edificate (Rebrisoara 2350 locuitori, Gersa I – 835, Gersa II – 1038, Gersa III – 555, Gersa IV – 229, Poderei – 367)

Sunt folosite materiale WikipediaRebrișoara, sub licentaCreative Commons Attribution-Share-Alike License 3.0.